Se considera ca sirenele sunt doar mituri si ca cel mai probabil ele erau mamifere marine (foci, vaci de mare, lei de mare, etc) pe care marinarii le vedeau drept femei, iar vraja acestor creaturi sporea proportional cu cantitatea de bautura ingerata si lipsa caldurii si intimitatii unui camin. Este totusi curios cum marinari incercati, obisnuiti cu viata marina ar putea face asemenea confuzii, mai ales in zone in care aceste mamifere nu sunt prezente si mai ales atunci cand aparitiile sunt vazute de echipaje intregi si nu doar de un singur matelot „beat mort”. Exploratori renumiti (ex C. Columb, Hudson, J.Smith guvernator al Virginiei, etc) impreuna cu echipajele lor, noteaza in jurnalele de bord intalniri cu sirene care inoata in jurul vasului (vazute deci ziua de un numar mare de persoane, de la mica distanta).O abordare interesanta a temei este aceea ca sirenele sunt de fapt femeile-scufundator (femeile rezista mai mult decat barbatii la temperaturile scazute din adancul apelor) apartinand unei caste damnate datorita meseriei lor, si a structurii familiale izvorate dintr-o mentalitate complet diferita de conceptiile acelor vremuri: femeile culegeau fructele de mare, perle, corali, etc atat de cautate, fiind principala sursa de venit a familiei in timp ce sotii lor li se substituiau in treburile casnice. Teoria pare a fi sustinuta de mitologia greaca care le prezinta pe femeile marii(mermaids) ca fiind nimfe (nereide) femei cu picioare, in timp ce alte mituri si legende din Europa Occidentala ni le descriu pe sirene ca avand coada/cozi de peste ce se transforma in picioare in momentul in care ating uscatul. De altfel, in basmele franceze, se vorbeste adesea despre sirenele cu doua cozi, Toate reprezentarile sirenelor cu cozi de peste par a avea o explicatie in posibilele inotatoare rudimentare confectionate de femeile scufundator pentru a le inlesni munca. Un alt fapt ce pare sa confirme teoria femeilor-scufundator sunt reprezentarile mitologice din legendele scandivane, care tarziu au adaugat sirenelor cozi, primele povesti descriindu-le ca avand corpuri de femei. Viata misterioasa a femeilor scufundator a stat la baza numeroaselor mituri si legende din zonele cu deschidere la mare/ocean. Despre sirene se spune ca erau femei demonice, periculos de ispititoare, insetate de bogatii, care isi ofereau trupul muritorilor pentru a-si intretine sotii de sub ape (varianta plauzibila in timpul iernii cand femeile scufundator nu puteau intra in apele inghetate si trebuiau sa-si gaseasca o alta sursa de venit). Povestile despre intalnirile cu sirene sunt din ce in ce mai rare incepand cu sec 19. adeptii teoriei femeilor-scufundator explicand ca aceasta se datoreaza revolutiei industriale care a oferit femeilor o alternativa mai usoara de obtinere a unui venit si intretinere a familiei, in special in industria textila. De altfel, sirenele sunt recunoscute in folclor pentru indemanarea lor in impletituri, broderii, etc.
Desi plauzibila, teoria nu pare a raspunde chiar tuturor intrebarilor legate de sirene si de prezenta lor in mijlocul oceanelor ori predilectia lor pentru cochetarie: privitul in oglinda, pieptanatul parului, tocmai pe stanci greu accesibile chiar si unor inotatori/scufundatori de elita (asa cum sunt descrise de martorii oculari) in conditiile in care aceste femei aveau propriile gospodarii pe tarm. Din prisma teoriei evolutioniste este putin probabil sa ne putem imagina o sirena iesind din valurile marii cu parul fluturand, dar pe de alta parte nu ma pot abtine sa nu-mi imaginez si scenarii fantastice de experimente genetice ale unor supercivilizatii extraterestre ori chiar ale Divinitatii pentru o posibila populare umana a Oceanului Planetar, aceasta cu atat mai mult cu cat mediul marin este inca insuficient explorat, (dovada noile creaturi bizare ce se descopera pe masura avansarii tehnologice).
In toate cazurile, la ora actuala nu exista dovezi oficiale, stiintific acceptate, privind existenta acestor creaturi. Practica falsificarii corpurilor mumificate de sirena, prin alaturarea unor carcase de maimuta si de peste, nu este noua, enciclopediile online indicand o vechime de peste un secol. De altfel, aceasta este si explicatia hidoseniei majoritatii exemplarelor. Astazi productia „corpurilor de sirena” a devenit o „industrie artistica”(pretul unui exemplar fiind in jur de 10.000 $), folosindu-se piele, solzi, inotatoare si dinti de peste, astfel incat exponatul sa para cat mai autentic. Montajele din You Tube sunt fotografii sau chiar video-uri ale acestor opere de arta si nu mumii reale de sirena. Exemplarele preferate sunt operele artistului Juan Cabana (www.thefeejeemermaid.com) fiecare cu titluri sugestive-„O cruel sea” „Nerina”, „Tursus” „Delmar”, „The sailor’s love” „Decay of waves” plasate adesea in cadru natural pentru a crea iluzia unor trupuri autentice de sirene, ajunse pe plaje pustiite de uragane, tsunami, etc. O simpla cautare pe You Tube pe canalul artistului va spulbera orice temeri privind exemplarele in cauza, atat de convingatoare la prima vedere.
